Victor Pițurcă (65 de ani), fost antrenor la Steaua și ulterior la FCSB, a vorbit despre patronul Gigi Becali și implicarea acestuia la echipă.
Fostul selecționer este de părere că, odată cu venirea lui Edi Iordănescu la FCSB, Gigi Becali nu s-a mai implicat la echipă și nu mai are niciun merit pentru rezultatele roș-albaștrilor.
Din acest motiv, Victor Pițurcă crede că au apărut și „înțepăturile” pentru Edi Iordănescu pe care Gigi Becali le transmite prin intermediul ieșirilor sale în presă.
FCSB a ajuns la opt meciuri fără înfrângere în Liga 1, dintre care șapte victorii și un singur egal. Roș-albaștrii ocupă locul secund, cu 31 de puncte, la opt puncte în spatele liderului CFR Cluj și având un avans de trei puncte față de rivala Universitatea Craiova, aflată pe locul 3.
Chiar și așa, Gigi Becali s-a declarat nemulțumit de jocul prestat de către echipa sa, iar Edi Iordănescu i-a transmis că importante sunt rezultatele în momentul de față.
Victor Pițurcă îi ia partea lui Edi Iordănescu și explică de ce a reacționat așa Gigi Becali.
„Mititelu și Rotaru s-au luat după Gigi Becali. Mititelu mai trimitea și el echipa anumitor antrenori, dar nu știu dacă e așa. Dar cât am fost eu nu s-a pus problema. Niciodată, niciodată! Gigi a fost un exemplu pentru ei. Și nu doar pentru ei, ci și pentru alți conducători. Gigi se implică la echipă, la antrenor, face echipa. Vă dați seama ce greu îi este lui acum că nu mai antrenează!
Pe el nu îl interesează rezultatele acum, ci jocul. E normal să gândească așa, el a fost obișnuit, doi-trei ani de zile, ca după meciuri să primească telefoane de felicitare. «Bravo, patroane!». Acum nu se mai întâmplă asta, nu mai are niciun merit”, a spus Victor Pițurcă, potrivit GSP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER